Programul de Granturi Mici _2020 (PGM_2020) „Cetățeni activi pentru comunități durabile” / Ediția XXI are drept scop să contribuie la crearea și consolidarea bunelor practici de participare civică la procesul de revitalizare urbană a comunităților din raionul Ungheni.
PGM _ 2020 „Cetățeni activi pentru comunități durabile” / Ediția XXI va contribui la îmbunătățirea gradului de conștientizare și înțelegere a importanței revitalizării urbane a localităților prin utilizarea energiilor actorilor comunitari la abordarea și soluționarea problemelor locale pentru a construi împreună comunități urbane și rurale atractive.
PGM _ 2020 „Cetățeni activi pentru comunități durabile” / Ediția XXI va încuraja parteneriatele dintre ONG-uri, Grupuri de Inițiativă Locală, instituții publice și private, autorități publice locale și cetățeni pentru implementarea activităților de revitalizare urbană a spațiilor publice din localitate care să fie transformate în locuri unde toți cetățenii să aibă plăcerea să vină.
PGM _ 2020 „Cetățeni activi pentru comunități durabile” / Ediția XXI este finanțat de Fundaţia Comunitară Ungheni, susținută financiar de Primăria și Consiliul municipal Ungheni și Consiliul raional Ungheni.
BENEFICIARII DE GRANTURI
Beneficiari de granturi pot fi ONG-uri și Grupuri de Iniţiativă Locală:
A. ONG-uri și Grupuri de Iniţiativă Locală care au beneficiat de un suport financiar mic din partea donatorilor interni sau externi pot să depună formularele cererilor de finanţare pentru granturi în valoare de până la 9 000 lei şi trebuie să aibă o contribuţie de cel puţin 25% din suma solicitată de la Fundaţia Comunitară Ungheni.
B. ONG-uri și Grupuri de Iniţiativă Locală care au implementat deja proiecte importante pentru comunitate cu suport financiar din partea donatorilor interni sau externi pot să depună formularele cererilor de finanţare pentru granturi în valoare de până la 25 000 lei şi trebuie să aibă o contribuţie de cel puţin 35% din suma solicitată de la Fundaţia Comunitară Ungheni.
C. Contribuţia (în numerar) va fi din partea aplicantului/ beneficiarului de granturi, poate fi acordată însă şi/sau din partea autorităţilor publice locale, persoanelor juridice/instituții publice și private, persoanelor individuale/ cetățenilor.
DOMENIILE DE FINANŢARE
Granturile vor fi acordate pentru implementarea proiectelor de revitalizare urbană pe domeniile tematice: 1) cartiere prietenoase, 2) artă și cultură în comunitate, care vor cuprinde activități și bune practici de implicare civică la soluționarea eficientă și inovativă a problemelor de revitalizare urbană și punere în valoare a spațiului public din cartierele orașelor și zonele de centru ale localităților rurale. Proiectele inovative vor fi adresate unui număr mare de beneficiari și în mod clar vor:
* demonstra încurajarea participării civice active în viața comunității
* aduce beneficii cetățenilor din comunitate
* permite obţinerea unor rezultate clare şi vizibile
* avea un impact pozitiv şi imediat asupra grupurilor ţintă şi comunităţii în ansamblu
* oferi posibilităţi de replicare şi durabilitate
CRITERIILE ESENŢIALE DE ELIGIBILITATE
Criteriile pentru proiect:
Criteriile pentru beneficiari:
Nu sunt eligibile pentru finanţare proiectele ce presupun:
Formularele şi Ghidul Programului de Granturi Mici_2020 „Cetățeni activi pentru comunități durabile” , Ediția XXI, pot fi solicitate în versiune electronică la adresa: str. Naţională 7, bir. 501, mun. Ungheni. Tel/fax: 236 2 53 09; e-mail: fc_ungheni@yahoo.com.
Formularele cererilor de finanțare cu anexele necesare se depun la sediul Fundaţiei Comunitare Ungheni (str. Naţională 7, bir. 501, mun. Ungheni), în perioada 18–20 martie 2020, între orele 10.00 – 16.00.
Data limită de depunere a a formularelor cererilor de finanțare este 20 martie 2020, ora 16.00.
Luni, 02 martie 2020, ora 11.00, la Centrul de Informare pentru Cetățeni / parterul Primăriei municipiului Ungheni/ se va desfăşura Sesiunea de informare privind specificul şi condiţiile Programului de Granturi Mici _2020 „Cetățeni activi pentru comunități durabile” , Ediția XXI. Sunt invitaţi toţi cei interesați de Programul de Granturi Mici al Fundaţiei Comunitare Ungheni.
Persoana de contact: Oxana CIOBANU: 0236 25309;e-mail:fc_ungheni@yahoo.com.
read more
În cadrul proiectului „Râuri fără deșeuri pentru o Mare Neagră curată”, implementat de Primăria orașului Kutaisi în parteneriat cu Primăria municipiului Ungheni / Republica Moldova, Asociația Tehnopol din municipiul Galați/România și Uniunea Oamenilor de Știință Imereti „Spectri”/Georgia după instruirile pentru profesori, a început implementarea programului de educație de mediu în 16 școli selectate din municipiul Ungheni și localitățile învecinate au fost desfășurate ore ecologice. Fiecare dintre școlile selectate a planificat 3 lecții ecologice cu elevii claselor IV-X, conform unui grafic care va fi realizat în 2 etape: toamna-iarna 2019 și iarna-primăvara 2020.
Programul propus cuprinde trei subiecte: „Noile abordări în managementul deșeurilor/principiul 3R”, „Protecția râurilor și mărilor”, „Compostare individuală a deșeurilor biodegradabile”. Fiecare subiect diferă pentru clasele IV-VI și VII-X, în dependență de nivelul de pregătire și interesul manifestat de elevi. Scopul acestor ore este conștientizarea și sensibilizarea elevilor prin educație informală privind importanța protecției râurilor și a mărilor și problemele de management a deșeurilor. În prima etapă s-au desfășurat 72 de lecții în 7 școli din orașul Ungheni și din localitățile învecinate, cu participarea a 941 de elevi.
[ngg src=”galleries” ids=”72″ display=”basic_thumbnail”]
read more